Ce astept de la noul an …   

Dacă acest concediu a adus cu el zile lungi de stat in casa pentru ca am fost toti atacați de viroze care au plecat cu greu de la noi, am fost surprinsă sa inteleg ca de fapt eu fac foarte multe lucruri intr-o zi. De data aceasta am facut doar minimul necesar și în rest am stat și ne-am hidratare din plin, ne-am îmbrățișat și am dormit ( sau macar am incercat sa dormim)…

Am constatat că mi-a adus mult bine acesta pauza, am avut ocazia să petrec un  Crăciun simplu și intim. Toate inițiativele mele au fost puse pe pauza si dupa ce am inceput sa vad câștigul acestei perioade am renuntat treptat la toate pentru ca acum mi se păreau fara sens.

Ce vreau sa spun prin asta  este ca, 

uneori avem nevoie sa fim blocați ( pentru ca aceasta este perceptia la început) pentru a înțelege ce este mai de pret in viata. 

De foarte multe ori o suferință ( percepută la început asa) aduce după ea o satisfacție, o liniște interioară, o creștere spirituală de care ajungem sa ne bucuram.

  • Pentru noul an imi dau seama ca imi doresc sa cresc spiritual, sa imi propun mai putine lucruri ( chiar dacă am uneori momente in care simt ca pot sa mișc munții cu voința mea, ca sunt dispusă să fac eforturi, CA DE FAPT IMI PLACE SA FAC EFORTURI ), sa citesc mai mult, sa RÂD mai mult, sa fac mai multa miscare, sa imi îngrijesc pielea mai atent, sa continui intr-o creștere preocupările mele legate de alimentație si suplimente alimentare, sa ma iubesc mai mult, sa imi dau voie să gresesc, sa ma iert, sa ma îmbrac comod și cu gust, sa nu mai ies din casa nearanjata, sa am mai multa incredere in darurile primite de Sus, sa fiu si mai feminină, sa ma preocupe „feminitatea” ( sa citesc mai mult despre asta si sa incep sa lucrez aici), sa imi pun in valoare indemanarea, sa ascult mai multa muzica clasica, sa adun plante medicinale, sa scriu ( probabil intr-un program și să adun acolo până imi voi da seama ce vrea sa iasa la lumina), sa nu ma mai grăbesc pe cat posibil, sa ma joc mai des, sa ma privesc ca pe o ființă după chipul și asemănarea Lui, sa Il onorez pe Dumnezeu, sa imi acord timp doar pentru mine.
  • Asta imi doresc pentru mine in noul an și Îl rog pe Dumnezeu sa ma ajute!

Acum in ceea ce privesc relațiile, imi doresc sa dobândesc o liberare de exprimare mai mare, sa înlocuiesc orice judecată cu iubire si empatie, sa nu mai dau acces barfelor de orice fel sa imi întunece sufletul, sa cred totul până la proba contrarie, sa ascult si ATAT daca de asta e nevoie, sa înlocuiesc ” si eu, și mie, sa vezi eu, etc…), sa ajut doar atat cat mi se cere, sa iert, sa îmbrățișez mai mult si mai lung😊, sa plâng alaturi de cei care plâng, sa rad cu ei, sa investesc in relatii mai mult începând de acum…sa ma desprind de persoanele care se desprind de mine sau de cele care nu imi fac bine cu bucurie și recunoștința și sa le multumesc pentru aportul lor bun in viata mea, sa pregătesc loc curat în sufletul meu pentru persoanele care așteaptă să intre în viața mea, sa ii cuprind pe toti cei dragi sufletului meu seara inainte se culcare intr-o scurta rugăciune….sa fiu Eu cu ei ( sa fiu eu și nu cea care își doresc oamenii sa fiu )…sa sfârșesc întotdeauna în iubire și acceptare. 

Privesc cu recunoștința anul care a trecut și astept cu asumare anul care vine.

Un an nou după nevoile și dorințele noastre sa ne fie pregatit…

Reclame

Atunci când ajungi sa te iubesti cu adevarat…

   

Cand ajungi sa te iubesti cu adevarat ajungi sa te accepți in totalitate, ajungi sa te îndrăgostești de tine asa cum ești în întreg, sa te înțelegi la fiecare pas….sa iti zâmbești uitandu-te in oglinda chiar și atunci când ai devenit obositoare pentru cei din jur. 

Cand ajungi sa te iubesti cu adevarat ai incredere in tine mai mult decât pretinzi celorlalți sa o facă, respiri in tihna si sti cu certitudine că orice nereușită de azi aduce o reusita de maine…si sfârșești întotdeauna iubind…tot ce misca in jurul acțiunilor tale…

   În ultimul meu an de existenta acasă lângă S am invatat atat de multe…Am exersat răbdarea mai mult ca oricand, mi-am întărit voința și am lucrat la viziuni legate de viata mea pe plan profesional despre care nu credeam vreodata ca o sa reusesc…era un vis acum nu multi  ani și ma vedeam departe de tot de el…il chemam, ori de câte ori ma așezăm in timpul meu de visare și uite ca incepe sa se arate tot mai clar și concret. 

Visul aducea imagini cu mine si cativa  copilași care păseau pe „terenul meu” și cu care lucram diferite activități care ma apropiau și mai tare de natură, sanatate, învățare,descoperire…un loc în mijlocul naturii unde sa exist pe toate planurile.  Am incercat proiecte mici și anul trecut care nu au reușit să se concretizeze, am visat, am iubit și apoi am acceptat încheierea lor…

În acesta toamna am început alt vis, alt proiect și nu după mult timp am trăit prima acțiune cu copiii ( aici s-a lăsat cu plâns, emoțiile și bucuria care m-au năpustit).

 Sunt in perioada de „coacere”, o perioadă în care este timpul meu de pregătire mai mult sau mai putin spirituală, timp în care îmi doresc sa ma las folosită acolo unde este nevoie de mine si ATAT CAT ESTE NEVOIE DE MINE. O perioadă care cu siguranță așteaptă să fie trăită cu considerație și bucurie.

Nu stiu viitorul meu cum o sa fie și nici nu mi-ar plăcea să stiu pentru ca asta ar însemna să nu mai am parte de curgerea aceasta minunata de care vreau sa ma bucur…stiu doar ca ma rog sa fiu deschisă la nou, sa fiu in slujba celor din jur printr-un mod modest și cu principii curate și sincere.

Pana la urma urmei nu reusita este cea mai importantă pentru mine in acesta perioada ci mai degrabă drumul pana acolo….umblarea mea…zambetul meu de acceptare😊.

 Pana atunci va îndemn să începeți prin a visa, dati-va voie să vă doriți, sa va acceptați visele și ele cu siguranță se vor întoarce cu răspunsuri înspre voi. Oferiti-va o pauză la tot ce nu va aduce satisfacție, de cele mai multe ori aceste pauze aduc schimbarea. Da, este adevarat ca pauzele presupun risc și asumare dar exista forte in noi  care sa le faca fata si sfarsitul poate sa fie un moment de încoronare….va îmbrățișez!

1. Deschidere spre viu… 

Am citit de dimineață cat este de important sa rămânem noi,  sau mai bine spus sa cautam în ființa noastră ce ne caracterizează,  cine suntem ca și persona și ce ne place.

  Ce frumos suna! 

Dar cum fac asta dupa ce ani la rand m-am identificat cu ce mi-a spus mama mea ca sunt,  tata,  fratele meu,  profesoara de mate,  primul meu iubit,  „soacra”,  directorul meu,  colegii,  prietenii… Ce a mai rămas din cine sunt eu cu adevărat și ce îmi place?  

Apoi sa nu mai vorbim de sistemul în care am trăit și ne-am dezvoltat. Cum ca: „asa este frumos sa faci”- ( chiar dacă nu ți se pare corect! ) Sau”  Lasă,  nu spune nimic,  de ce sa ii superi?  „…. Știți și voi  ce adânc doare sa te dezvolți după astfel de șabloane?  Sigur, stiti 😁

Acum,  ca sa nu pierd tema despre care vreau sa scriu,  va împărtășesc prin ce perioada a vieții ma aflam acum un an.

Fetita mea a fost diagnosticata cu demineralizare a dinților ( de fapt a dintisorilor ei minunați pe care i-am admirat mai mult decât apusurile de soare sau răsăriturile din concedii).  Ca și mama poate știți cate eforturi presupun erupțiile dentare, cate nopți nedormite, apoi cata fascinație sa observi cum copilașul tău peste noapte își schimba aspectul fetei tocmai datorita acelor doi dințisori  mult așteptați și udați cu lacrimi și remedii. 

Urmează zâmbetele largi care le pandim mai ceva ca eclipsele… Să avem și noi poze cu primii dintisori 😊. Bucuria mea a fost că Sofiei, i se aratasera  o stungareața generoasa și de toată splendoarea ei.. asta imi aducea o fericire de zile mari, întotdeauna am admirat fetele blondute  cu strunga, era pentru mine o încântare. 

Cu pași mici și devotament am avut și noi prima masa solida.. Oh!  Sa vezi cum rupea gulia cu dinții.. Oau!  O realizare imensa,  un fel de  ” cel mai tare film văzut în ultima vreme”. Au urmat cărți și articole citite ca sa introduc dacă se poate cea mai sănătoasă alimentație pentru acesta minune de fetiță care avea nevoie de alegerile și deciziile mele.

  Autodiversificarea, la care spun eu ca i-am făcut fata cu brio și care a dat rezultate miraculoase.  Sofia manca hrana în starea ei naturala și pe cat posibil nemodificata, toate incercam sa le primească asa cum arătau ele in r
ealitate, fără piureuri și amestec de gusturi. Am avut o experiență nespus de frumoasa in perioada respectiva. Am invatat tehnici de prin ajutor in caz de înec, an avut un soț ca și susținător și ajutor și uite așa ne-a mers foarte bine.

Acum,  ca a învățat asa frumos sa mănânce singura,  ca bea apa singura din pahar de la 8 luni,  ca savura mâncarea de nu rezistam fără sa o ajut… Trecem peste toată perioada cu mâncare prin toată bucătăria,  cu tot sosul întins prin par și dușuri dupa masa… Totul acum a rămas o frumoasa amintire   și mai mult de atât,  vreau sa ma felicit oficial pentru răbdarea de care am dat dovada,  sincer nu credeam ca voi reuși atat de natural și frumos 😊.  

Nu după mult timp am remarcat pete albe pe dințisorii ei admirați. Au urmat  vizite la  cabinete stomatologice sa aflam ce se intampla,  acolo am cunoscut oameni frumoși, bine intenționați, pasionați chiar,  înzestrați,  însă….un mare gol in ceea ce privesc cunoștințele legate despre demineralizare. Acesta a fost diagnosticul abea după ce au început primele semne de măcinare a dintișorilor. 

Am colindat multe cabinete prin recomandări, eu am petrecut multe nopți căutând documentație și soluții sa oprim procesul de demineralizare si de ce nu daca se poate chiar sa recuperăm  ceva.       Sigur ca pot aici sa enumăr cate îmi sunau mie relevant… De la alimentație in timpul sarcinii pana la noua medicina germana (emoțiile Sofiei și ale mele). Posibil din fiecare cate puțin,  sau chiar pe  linie genetică ,  sau.. trauma legata de dantura mea?  Cum spuneam,  toate sunau relevant, însă,  eu nu acceptam la vremea respectivă ca isi va pierde dintii si imi doream o soluție sa ii recuperăm.

   Spun cu tristețe ca am pierdut timp extrem de prețios căutând soluții la medici stomatologi din oras si in decurs de 2 luni Sofia si-a pierdut dințisorii sub ochii lor ridicând din umeri și dadandu-si efectiv cu parerea.

   Asa ca am sfarsit prin a găsi singura soluțiile, remediile, însă prea târziu pentru dințisorii Sofiei. Am început să îmi procur suplimente alimentare costisitoare din afara țării, apoi geluri, paste de dinti, uleiuri esentiale, periute de dinti ionizate etc. Am schimbat regimul alimentar si mai mult îndreptat spre produse de casa sau bio. Am renuntat la tigaile de teflon si am introdus alte variante pe care le-am descoperit ca fiind mai sănătoase pentru întreaga familie,  aparate profesionale de gătit mai sănătos, smoothiuri din frunze ( la care studiez și exersez si acum)  pana la procurarea germenilor si studiu despre vlăstari, probiotice etc  

  Am ajuns totusi la momentul decisiv daca sa acceptăm reconstrucția dintisorilor ei sau sa o lăsăm asa suferind sub ochii noștri la fiecare aer rece sau cald, muscatura, alimentație lipicioasa car e încuraja cariile sa se dezvolte si in special  lacrimi de durere la fiecare igiena orală ( cu sangerare)….pentru ca, pe canalele dintisorilor ei deja erau instalate infecții. 

 Despre parcurgerea până la intervenție și experiența anesteziei generale promit ca voi scrie in curând. 

  Și uite așa  dintr-o suferinta s-a nascut in mine ceva frumos, o altă percepție legată de alimentație pe care o am acum  în fiecare celula din mine, m-am regăsit eu cea de la început, fără ceea ce mi-a insuflat familia sau societatea legat de ce are nevoie organismul meu, pe scurt am invatat sa imi ascult corpul …

Am hotarat  sa scriu aceste rânduri pentru mamele care au trecut mai mult sau mai putin prin situații asemănătoare și  prin capcana  invinovatirii.  Va rog,  nu dați acces sa va  pună la pământ comentariile de genul :”  nu ai gătit cel mai santos,  pentru ca nu ai procurat cele mai bio alimente,  pentru ca ai mai scăpat și cate un pufulete în alimentația copilul tău,  pentru ca nu ești suficienta la bucătărie,  pentru ca degeaba te-ai standuit… NU!  NIMIC NU ESTE ÎN ZADAR!  Și nimic nu este atât de grav încât sa te mai invinovatesti! Ai făcut exact cum ai știut și putut la momentul respectiv și nimeni nu are dreptul sa te judece sau sa îți pună calitatea de mama grijulie la îndoială.

 Crede-ma!

  Chiar ai făcut atâtea si nu ti-a fost ușor deloc sa hotărăști pentru copilașul tau ce este mai bine.

M-am iertat și eu pentru ce nu am reușit și îmi doream sa reușesc. Încă mă mai iert pentru ceea ce nu reusesc azi și ma accept privindu-ma cu intelegere si empatie. 

Va îmbrățișează mama din mine!

Un an de biruință… 

De mai bine de doua saptamâni nu îmi mai gasesc locul la gândul ca a mai ramas puțin și vom sărbători primul anisor al fetitei noastre, un an încărcat ca un car mare care încet încet își face trecerea 

(parca acum îl vad)  pe drumul bunicilor pietruit și anevoios… Asa pot sa descriu acum acest an…anul nostru de biruinta. Drumul nu a fost presărat doar cu pietre strălucitoare și peisaje de vis,  am avut parte și de ploi și viscole, de nori încărcați și trecători critici la carul nostru încărcat.

  Ce sa mai.. Cu mana pe inima nu asi schimba nimic,  dar nimic,  acum privind în urma pentru ca acest drum a deschis în mine multe camarute  ale sufletului care așteptau sa fie mângâiate și vindecate. O data cu statutul meu de mama am început sa îmi retrăiesc copilăria.

  Si revenind la ultimele doua săptămâni,  va spuneam ca parca nu îmi mai găseam starea fără sa ma ocup puțin în fiecare zi de cum o sa decurgă ziua de naștere a S.  Am retrăit și de data aceasta toată copilăria mea în perioada zilei mele de naștere,  unde,  fără nici o urma de reproș sau supărare, nu se întâmpla niciodata nimic deosebit… nimic.  S-a format un gol imens care i-a venit rândul sa îsi  înceapa vindecarea… Oh!  De când am așteptat ziua aceasta…. Și ca sa ma fac și mai bine înțeleasă vreau sa îmi dau voie sa sărbătoresc împreună cu copilul meu ziua noastră de naștere… O zi de naștere și una mai corect spus de renaștere… Și cum sa nu iubesc perioada asta?  Cum sa nu ma minunez zi de zi cum sunt supusa provocărilor alături de suflețelul acesta cald și jucăuș?  

Sarbatoresc un an de glorie chiar și pentru ce încă nu i-a venit timpul… 

Sărbătoresc un an de cand sufletul meu a ieșit în afara  trupului meu și ma tine adesea în suspans..

Sarbatoresc un an de victorie pentru ca încă îmi mai doresc sa îmi îmbrățișez soțul și sa ii soptesc suav ca îl iubesc… 

Sarbatoresc un an de legătură minunata cu mama mea.. 

Sarbatoresc un an de nopți lungi și somn nesatisfăcut,  încă,  dar despre care știu ca nu o sa mai dureze foarte mult și pentru asta nu vreau sa ma las prada lor… 

Sarbatoresc un an de dimineti încărcate de emoții frumoase în care S ma privea țintă în ochi ca și cum mi-ar fi confirmat de fiecare data..” ok,  și azi am mare nevoie de tine!”

Sarbatoresc un an de dușuri rapide cat un apel de telefon..performanta nu?… 

Sarbatoresc jocul de care nici nu știam ce mult mi-a lipsit de cand am devenit adult… Chiar dacă prin profesia mea ma jucam zilnic.. Acum e mai adevărat,  mai profund… 

Sarbatoresc răbdarea mea în momentele când toată transpirația simțeam cum mi se scurge pe spate… 

Sarbatoresc un an de când plângeam ca nu voi reuși sa alăptez niciodată și totuși am reușit!!!… 

Sarbatoresc un an de când Plânsul copilul meu a devenit mai important decât cele mai frumoase preocupări ale mele.. și nu regret pentru ca încă o data știu ca nu peste putina vreme o sa am timp și pentru ele.. 

Sarbatoresc un an de când casa mea a devenit căminul cald pe care l-am visat atâția ani… 

Sărbătoresc un an de când femeia din mine îmi vorbește mai clar.. 

Sărbătoresc un an de cand îmi mângâi abdomenul și am atâta recunoștință pentru miracolul nașterii…

Sărbătoresc un an de când nu mai am timp de rugăciuni asa cum mi-ar plăcea dar negreșit stiu cum conectarea mea în oboseala sau disperare întrece orice limita… 

Sarbatoresc toate neputințele mele… 

Frustrarile… 

Lacrimile… 

Îngrijorările.. 

Au devenit aliate pe care le accept și îmi dau voie sa le trăiesc!  

Sărbătoresc biruința unui an încărcat de emoții frumoase si neajunsuri care zi de zi își găsesc rezolvarea… 

Toate acestea ți se datorează și ție suflet curat… Copil special! 

La multi ani tie fetita mea,  sunt multe gânduri cu privire la ce îți doresc.. Dar le voi scrie pentru data viitoare… 

Sărbătorind biruința! 

  

Scoala de acasă… 

Ce se învață într-o școală de acasă?

Pentru ca am asteptat aproape un an sa deschid blogul acesta,  astazi este scris LIBERTATE!  M-am apropiat timid spre camara  sufletului meu si  i-am soptit  ca ii voi da ocazia sa se deschida,  sa împarta cu altii din proviziile adunate acolo. Acum nu va asteptati ca usa sa se deschida ca si o usa care stie deja ce are de facut.. O sa fie si praf.. gargarite si de ce nu chiar si borcane sparte 😁 dar ce ma face sa ma bucur si  mai tare este ca va împartii cu altii din proviziile adunate si din cele care se vor mai aduna.  

Va salut cu gânduri de pace si bucurie… pana data viitoare!